Content feed Comments Feed


Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi a oficiat, astăzi, 8 septembrie, slujba de sfinţire a bisericii Schitului cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul de la Poiana lui Ioan, schit ce aparţine de Mănăstirea Sihăstria. Sfinţirea a avut loc în contextul vizitei canonice pe care Preafericirea Sa o efectuează, de ieri, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

La sfârşitul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt în care a vorbit credincioşilor despre tradiţia ce există în Biserica Ortodoxă ca în ziua de sfinţire credincioşii, bărbaţi şi femei, să poată intra în sfântul altar, pentru a se închina şi a săruta sfânta evanghelie, sfânta cruce şi sfânta masă. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat efortul tuturor celor care au contribuit la realizarea schitului de la Poiana lui Ioan.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit, cu acest prilej, câteva daruri părintelui arhimandrit Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pentru altarul bisericii Schitului Poiana lui Ioan. Este vorba despre un set de sfinte vase, o sfântă cruce de binecuvântare, Liturghierul, ediţia nouă, şi „Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni”.

Schitul de la Poiana lui Ioan a fost construit între anii 1995-2009. Lucrările au fost realizate prin grija obştii monahale de la mănăstirea Sihăstria.

Sursa: Radio TRINITAS

0 Responses to Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba de sfinţire a bisericii Schitului Poiana lui Ioan

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare