Content feed Comments Feed

Concert: "Byzantion canta pelerinilor"

Publicat de Mihai (admin) miercuri, 7 octombrie 2009


Vă invităm cu bucurie să participaţi la concertul de muzică psaltică "Byzantion cântă pelerinilor" ce va susţinut Luni, 12 Octombrie 2009, orele 19.30 în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de către corul Byzantion.

Evenimenul va fi marcat şi de prezenţa I.P.S. Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

O scurta prezentare:

Byzantion este un cor de muzica psaltica, ce activeaza sub acest nume din luna ianuarie a anului 2002, atunci cand I.P.S Daniel, mitropolit al Moldovei pe atunci, a hotarat ca acesta sa fie numit corul bizantin al catedralei mitropolitane din Iasi.

Acest grup a luat fiinta inca de pe bancile seminarului teologic ortodox Sf. Vasile din Iasi, pe vremea cand viitori componenti ai Byzantion-ului invatau tainele “psaltichiei” de la parinte Florin Bucescu. Au inteles de la acesta ca muzica psaltica este intr-adevar frumoasa daca este cantata impreuna, dupa vechea traditie bizantina. Ei au facut parte din corul seminarului, fiind cunoscuti sub numele Basileus.


In anul 2002 , grupul psaltic Byzantion face primul mare pas in domeniul muzicii psaltice, reusind sa inregistreze primul lor CD cu cantari bizantine. “Cantari alese din tezaurul Ortodoxiei”. Acesta este numele CD-ului care marcheaza debutul lor.Tot in anul 2002, cu ajutorul Domnului, acestia scot inca un album “Lumina Crucii”-volumul II, iar in anul urmator apare cel de-al 3 lea album numit “Imne bizantine”volumul III.

Iubind cantarea psaltica, si fiind neobositi in perfectionarea interpretarii, de-a lungul timpului corul Byzantion a mai scos si alte CD-uri , cum ar fi: “Sfanta Liturghie-volumul IV”, “Vecernia Acoperamantului Maicii Domnului-volumul V”, “Utrenia Acoperamantului Maicii Domnului-volumul VI”si “Ofranda Maistorului Ioan Koukouzel-volumul VII” dorind prin aceasta sa arate tuturor frumusetea muzicii ce reprezinta biserica ortodoxa.

Dar activitatea acestui cor nu se rezuma doar la inregistrarea CD-urilor, ci este mult mai complexa.Corul Byzantion a participat in anul 2002 la emisiunea radiofonica “Muzica şi Spiritualitatea Crestina” în cadrul postului de radio Trinitas, emisiune realizata de redactorul Catalin Sava, în scopul promovarii acestuia.

In data de 14 Iulie 2005 patru dintre membrii corului Byzantion devin licenţiaţi în Teologie Ortodoxă, subiectele lucrărilor de licenţă fiind alese din domeniul muzicii bizantine, aspect ce a adus în mod substanţial un surplus de informaţii în peisajul muzical bizantin românesc prin traducerea unor lucrări din greacă în română.

In perioada 21 februarie - 6 martie 2002, la invitaţia P.F. Hristodoulos, Arhiepiscop al Atenei si al întregii Elade, corul Byzantion a sustinut o serie de concerte în Atena şi diferite oraşe din Grecia.

In perioada 14-22 iunie 2002, dirijorul grupului, Adrian Sirbu a oficiat o vizita in Atena. Aici a avut ocazia de a da raspunsurile la strana alaturi de vestitul protopsalt grec Theodoros Vasilikos. Tot aici, l-a intalnit pe Prof. Dr. Univ. Licourgos Angelopoulos, profesor la Conservatorul “Philipos Nakas” Atena şi Arhonte Protopsalt al Constantinopolului.

Imediat dupa aceasta, intre 22 iulie-4 august, corul a participat la un pelerinaj la Muntele Athos, unde au cântat la hramul schitului romanesc Prodromu, iar apoi la hramul Sf. Teodora a Tesalonicului, în prezenta Mitropolitului Pantelimon al Tesalonicului.

Un alt moment important in istoria Byzantion-ului a fost in perioada 4 - 10 octombrie 2002, atunci cand au participat la sfintele slujbe alături de corul condus de Prof. Licourgos Anghelopoulos cu ocazia venirii în România a Stareţului Efrem al Sfintei Mănăstiri Vatopedu din Muntele Athos.

Intre 7-18 septembrie 2003, corul a sustinut un numar de 10 concerte in diferite orase cum ar fi Amsterdam, Rotterdam, Amersfoort, Deventer, Culemborg, Brugge, Bruxelles.

In anul 2004 Adrian Sirbu participa alaturi de Licourgos Angelopoulos si de Corul Bizantin Grec la turneele sustine in Franta si Polonia, dupa care tot Byzantion-ul a participat la Concertul extraordinar de muzica bizantina de la Ateneul roman, sustinut de Corul Bizantin Grec sub conducerea Prof. Licourgos Angelopoulos.

Intre 4-5 aprilie 2005 corul Byzantion a dat raspunsurile in strana stanga la slujbele Vecerniei, Utreniei si Sfanta Liturghie in Biserica “Sf. Irina” alaturi de Corul Bizantin Grec, condus de d-l Licourgos Angelopoulos, iar in data de 25 august grupul condus de Adrian Sirbu a participat la concert de muzică bizantină din cadrul Festivalului de muzică sacră din Jaroslaw (Polonia), împreună cu Licourgos Angelopoulos, Arhonte Protopsalt al Patriarhiei de Constantinopol şi profesor la Conservatorul din Atena.

Byzantion-ul a sustinut un turneu in Louxembourg si Belgia in colaborare cu prof. univ. Licourgos Angelopoulos, la initiativa Catedralei "Notre-Dame de Luxembourg".

Stiind faptul ca tot ceea ce fac trebuie facut spre slava si marirea lui Dumnezeu si spre ajutorarea aproapelui, pe data de 13 septembrie 2005, Byzantion-ul a sustin un concert la Torino pentru a strange fonduri si a-i ajuta pe cei afectati de inundatiile din Romania.

Pe data de 1 septembrie 2006 , Byzantion-ul a sustinut un concert in cadrul celui de al 28-lea Festival de muzică - “The Friends of Santorini” (Insula Santorini, Grecia), în colaborare cu Athena Capodistria, fondator şi director artistic al Festivalului şi Prof. Univ. Licourgos Angelopoulos.

In anul 2007, impins de dorinta de a cunoaste si mai mult din tainele „psaltichiei”, dirijorul Adrian Sirbu a plecat in Grecia pentru a urma Conservatorul, avandu-l ca profesor pe marele protopsalt si profesor Licourgos Angelopoulos, acesta din urma afirmand chiar ca, dirijorul Byzantion-ului este unul din cei mai buni elevi ai scolii pe care o conduce.Probabil acesta este motivul colaborarilor dintre Licourgos si Byzantion.De asemenea si Andrei Apreotesei, alt membru al corului, a studiat muzica in Franta.

Din dragostea pentru muzica psaltica, Adrian Sirbu, impreuna cu Byzantion-ul si cu ajutorul diferitilor sponsori, a reusit sa organizeze un Masterclass de Cant Bizantin. Prima editie a avut loc in vara anului 2008, avandu-l ca invitat pe domnul profesor Licourgos, iar cea de-a 2-a editie a avut loc in vara anului 2009 , atunci cand numarul invitatilor, la fel ca si al participantilor a crescut, avandu-l ca invitat si pe Georgios Konstantinou.

Păstrându-şi caracterul misionar, Corul BYZANTION răspunde cu bucurie la solicitările celor care vor să facă din slujbele noastre ortodoxe momente de mare înălţare sufletească.

1 Response to Concert: "Byzantion canta pelerinilor"

  1. Anonim Says:
  2. Bravo lor, sint cel mai bun cor din Romania!!! Felicitari lui Adrian Sirbu, sufletul acestui cor!

     

Trimiteți un comentariu

Vizitați și „Atelier de familie”

ICOANA ZILEI:

Calendar Creștin Ortodox (Doxologia)

Postări populare