În fiecare an, credincioşii care vor să-i mulţumească într-un mod deosebit Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult folositoare, comandă un veşmânt pentru acoperirea sfintelor moaşte. Şi anul acesta au fost primite mai multe veşminte pentru moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Unul dintre cele mai frumoase veşminte pe care Ocrotitoarea Moldovei l-a primit în aceste zile a fost lucrat timp de 31 de zile de către 15 femei ortodoxe la Fabrica de obiecte bisericeşti „Sofrino“ din Rusia. Este brodat pe catifea albastră, cu fire de argint şi aur, faţa şi mâinile sunt pictate, având cusute pietre preţioase. Veşmântul, care va fi păstrat ca un epitaf, va îmbrăca moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva doar la cele 12 praznice împărăteşti de peste an. Aseară, în Catedrala mitropolitană din Iaşi, a avut loc rânduiala schimbării veşmântului Sfintei Cuvioase Parascheva, cu unul nou, confecţionat la Mănăstirea Galata din Iaşi. „După ce se închide Catedrala mitropolitană, se începe citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Părinţii, în timp ce se cântă troparul Sfintei Parascheva, scot sfintele moaşte şi le aşază pe o masă specială. După ce se scoate veşmântul vechi, moaştele sunt acoperite cu cel nou, după care se aşază la loc coroana Sfintei, care are menirea de a ţine veşmântul în partea de sus“, a spus pr. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.
0 Responses to Veşminte noi pentru Ocrotitoarea Moldovei