Antimisul este un acoperamant liturgic pe care sunt reprezentate punerea in mormant si patimile lui Hristos. El se pastreaza in Sfantul Altar, pe Sfanta Masa, sub Sfanta Evanghelie. Originea antimisului dateaza din vremea persecutiilor impotriva crestinilor. Tinand seama ca in primele secole crestinii savarseau Sfanta Liturghie pe mormintele martirilor, care serveau ca altar de jertfa si ca de multe ori, din cauza navalirii persecutorilor in timpul oficierii Sfintei Liturghii, acestia infasurau Sfintele Daruri intr-o panza pentru a-si continua slujba in alt loc, s-a ajuns sa se puna in aceasta bucata de panza particele din moastele martirilor.
Antimisele se sfintesc prin ungerea cu Sfantul si Marele Mir si poarta semnatura episcopului. Preotul primeste antimisul de la episcopul sau, a carui semnatura garanteaza nu numai existenta unei comunitati euharistice locale, ci si comuniunea sacramentala ce exista intre el si preot. Sfintirea antimisului o poate face numai episcopul. Fara antimis nu se poate savarsi Sfanta Liturghie. In sfantul antimis se pastreaza un burete, cu care se aduna particelele cazute din intamplare de pe sfantul Disc.
In timpul Liturghiei catehumenilor, antimisul se desface (pentru ca la sfarsitul Sfintei Liturghii este impaturit) si pe el se aseaza discul si potirul cu cinstitele Daruri, ce urmeaza a fi sfintite. Dupa sfintirea darurilor si impartasirea cu ele, sfantul antimis se impatureste si pe el se aseaza Sfanta Evanghelie.
Atunci cand Sfanta Liturghie se oficiaza in aer liber, antimisul tine locul Sfintei Mese (dupa cum ii arata si numele – ante mensa = in locul mesei). In primele secole episcopul sfintea o piatra ce continea sfintele moaste, piatra ce era pusa pe masa altarului. In cazul in care se dorea ca Liturghia sa fie oficiata in afara lacasului de cult, preotul era nevoit sa ia cu el si piatra cu moaste, lucru incomod. Asa s-a ajuns ca piatra cu moaste sa fie inlocuita de o panza cu moaste, adica antimisul din zilele noastre.
Antimisul simbolizeaza mormantul Mantuitorului, precum si giulgiul in care a fost infasurat trupul Domnului la punerea Sa in mormant.
Antimisele se sfintesc prin ungerea cu Sfantul si Marele Mir si poarta semnatura episcopului. Preotul primeste antimisul de la episcopul sau, a carui semnatura garanteaza nu numai existenta unei comunitati euharistice locale, ci si comuniunea sacramentala ce exista intre el si preot. Sfintirea antimisului o poate face numai episcopul. Fara antimis nu se poate savarsi Sfanta Liturghie. In sfantul antimis se pastreaza un burete, cu care se aduna particelele cazute din intamplare de pe sfantul Disc.
In timpul Liturghiei catehumenilor, antimisul se desface (pentru ca la sfarsitul Sfintei Liturghii este impaturit) si pe el se aseaza discul si potirul cu cinstitele Daruri, ce urmeaza a fi sfintite. Dupa sfintirea darurilor si impartasirea cu ele, sfantul antimis se impatureste si pe el se aseaza Sfanta Evanghelie.
Atunci cand Sfanta Liturghie se oficiaza in aer liber, antimisul tine locul Sfintei Mese (dupa cum ii arata si numele – ante mensa = in locul mesei). In primele secole episcopul sfintea o piatra ce continea sfintele moaste, piatra ce era pusa pe masa altarului. In cazul in care se dorea ca Liturghia sa fie oficiata in afara lacasului de cult, preotul era nevoit sa ia cu el si piatra cu moaste, lucru incomod. Asa s-a ajuns ca piatra cu moaste sa fie inlocuita de o panza cu moaste, adica antimisul din zilele noastre.
Antimisul simbolizeaza mormantul Mantuitorului, precum si giulgiul in care a fost infasurat trupul Domnului la punerea Sa in mormant.
0 Responses to Obiecte de cult: Antimisul